Am ales să vorbesc despre depresie din proprie experiență. Nu e ușor. Depresia e mai mult decât o zi proastă sau o stare de indispoziție. E o boală urâtă, ca un vierme care se instalează în capul tău și care treptat preia viața ta : decizii, gânduri, fapte. Înainte să mă confrunt cu depresia, nu îi înțelegeam pe cei din jurul meu și mi se părea exagerat tot ce auzeam. Dar am aflat pe propria piele că această boală există și necesită tratament. Și aici nu mă refer neapărat la medicamente ci la consultarea unui psiholog care te poate îndruma. Un psiholog te poate ajuta să descoperi singur cauza depresiei tale și drumul către vindecare.
Pentru că sunt multe lucruri pe care vreau să le împărtășesc cu voi, am scris trei articole care urmăresc călătoria mea prin ceea se numește depresie, de la haosul și zbuciumul primelor luni până la așa zisa vindecare care nu e altceva decât liniște sufletească. În acest articol am ales să vorbesc despre semnele după care îți poți da seama dacă te afli în depresie dar diagnosticul nu îl poate pune decât un psiholog. Sunt stări prin care am trecut și eu dar pe care nu le vedeam, nu le conștientizam. Când e cazul să consulți unul?
Lucrurile care înainte îți făceau plăcere acum nu mai prezintă nici un interes pentru tine. Lucruri simple ca ieșitul în parc, mersul la cinematograf, mersul la piscină, dansatul. Parcă nu găsești sensul acestor lucruri, ți se par inutile. Ajungi chiar să te întrebi ce sens are viața.
Lipsa energiei, a dorinței de a face orice : pur și simplu te simți foarte obosit mereu și nu ai vrea decât să stai în casă, eventual în pat și să nu faci nimic. Tu nu simți că e ceva psihic, simți doar că vrei să dormi și că un somn bun va rezolva problema. Doar că atunci când te trezești, te simți în continuare obosit și poate chiar mai irascibil. Mie mi se întâmpla să mă trezesc cu o stare de nervozitate înfiorătoare după un somn la prânz.
Socializarea : Nu ai chef să vezi pe nimeni, nu vrei să vorbești cu prietenii tăi, simți că nimeni nu te înțelege mai ales dacă prietenii tăi au un job când tu ești șomer, nu sunt părinți iar tu ai copil mic acasă, au un partener de viață în timp ce tu ești singur. Ți se pare că treci printr-o perioadă în care izolarea îți face bine, în care simți că ai nevoie să fii singur doar tu cu gândurile tale. E adevărat, uneori ai nevoie să fii doar tu cu tine dar când acest sentiment devine unul constant și când observi că atunci când ieși în oraș cu prietenii nu te mai simți în largul tău, nu îți găsești locul înseamnă că se întâmplă ceva cu tine.
Lipsa apetitului sexual : se știe că multe mămici, imediat după ce au născut nu au chef de sex. Pe unele doar gândul le oripilează, în timp ce altele pur și simplu nu simt nevoia. Dar dacă asta se întâmplă și după ce copilul a împlinit un an sau chiar când copilul e mare deja nu e sănătos. Nici pentru corpul tău, nici pentru psihicul tău și nici pentru binele relației voastre de cuplu. Există și o vorbă : copilul apare în urma sexului dar apariția copilului înseamnă moartea sexului. Ține de tine să nu fie așa.
Pesimismul : Ai tendința să vezi partea goală a paharului, să ți se para că totul e urât, că îți merge prost, că nimic nu iese bine, că nu e suficient de bun, te plângi de toate fară să încerci să găsești soluții. Și dacă ceva e bine , cauți în jurul tău să vezi altceva de care să te îngrijorezi : dulapul nu se șterge bine, mașina e urâta și nu ai bani să o schimbi , afară e prea mult praf, jobul e plictisitor, părul nu îți stă bine, hainele nu îți mai plac și lista e super lungă.
Interesul tău pentru aspectul fizic e scăzut, te îmbraci în fiecare zi la fel, nu te mai aranjezi, nu îți pasă cum se așează hainele din diverse motive pe care le găsești : că oricum nu se mai uită nimeni la tine, că ești urât, că ești prea gras sau că ești prea slab, nu ai fund în pantaloni, că ți s-au lăsat sânii, că nu îți mai place nimic din garderoba ta, că orice pui pe tine nu se așează ok etc etc.
Ești foarte irascibil și fiecare cuvânt îl interpretezi și reinterpretezi , ți se pare că cel de lângă tine a spus cine știe ce, că a vrut să te jignească și te superi foarte ușor chiar și la cea mai simplă glumă. În general ești foarte încrancenat și nu mai râzi așa cum obișnuiai să o faci. Iar cel mai des, pentru că este și cel mai la îndemână, devii irascibil cu partenerul / partenera tău/ta. Începi să îi reproșezi diverse lucruri , dai vina pe el pentru ce nu merge bine, ai vrea să facă mai multe dar nici tu nu știi exact ce sau nu i le ceri.
Lipsa poftei de mâncare : de multe ori uiți să manânci și preparate care altădată îți lăsau gura apă, acum nu îți mai fac poftă. Mănânci doar pentru că trebuie sau te presează cei din jur. Nici să gătești nu ai chef și cel mai des găsești și asta foarte obositor, enervant mai ales dacă ești părinte și ai un copil căruia îi gătești zilnic.
Te decizi foarte greu : alesul unui film la care să te uiți , alesul între a ieși în oraș dar pentru care trebuie să te aranajezi vs mâncatul acasă dar pentru care trebuie să pregătești masa, să speli vasele etc, au devenit dintr-o dată un calvar. Pur și simplu te simți paralizat mental și nu te simți capabil să iei o decizie. Te gândesti imediat la părțile complicate pe care le implică orice decizie și după ce ai luat totuși o hotărâre , ai senzația că mai prost nu puteai alege.
Lipsa unui somn liniștit : noaptea ai coșmaruri sau pur și simplu oricât ai fi de obosită nu poți dormi, ai mereu gânduri negre la culcare și din cauza asta te trezești uneori că nu poți respira sau ai dureri de cap.
Parte dintre cei care suferă de depresie încep să aibă atacuri de panică cu palpitații de inimă, transpirație excesivă, amețeli. Aceste stări pot alterna cu momentele de euforie , de bucurie exagerată dar e nevoie de un simplu declic ca totul să se transforme din nou într-un coșmar.
Depresia înseamnă de fapt să îmbrățișezi neputința că nu poți schimba lucrurile și vinovăția că tot ce e rău se întâmplă din cauza ta. Dacă ai câteva dintre aceste simptome sau chiar pe toate sfatul meu este să mergi la un psiholog. Nu mai trăim în secolul în care să ne fie rușine să recunoaștem că avem nevoie de un sfat avizat. Mulți dintre noi se confruntă cu depresia și aleg să tacă de rușine.
Femeile care devin mămici trec prin schimbări uimitoare, hormonii își fac de cap dar ce e important de reținut este că nu trebuie să treci singura prin asta. Vorbeste, fii deschisă și încearcă. Mergi la un psiholog. Dacă simți că nu ești pe aceeași lungime de undă cu psihologul, nicio problemă. Încerci la altul. Sunt o grămadă de mămici care te pot sfătui. Mergi până nu e prea târziu. Foarte multe cupluri ajung să divorțeze în primi doi ani de viață ai copilului sau să aducă des în discuții divorțul ca rezolvare a problemelor lor. Depresia mamei poate fi unul dintre motive.
