Primul pas pentru a te vindeca de depresie este să recunoști față de tine că ai o problemă și să accepți ajutoru celor din jur. La mine momentul decisiv a venit când simțeam că am ajuns la capătul puterilor și îmi doream cu disperare să îmi recapăt viața. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus lui Alex, soțul meu, că vreau să merg la psiholog. Am găsit un om minunat care a vorbit cu mine cred că vreo 3-4 ore , care mi-a dat un chestionar de completat și care cu fiecare întrebare adresată mă făcea să înțeleg tot mai multe despre mine și despre cauzele depresiei mele. Împreună cu el am hotărât să încerc să mă vindec singură urmând niște pași și dacă nu reușesc să revin la el. Mi-a spus și de posibilitatea unui tratament medicamentos dacă nu reușesc să dorm noaptea și dacă nu pot să reduc din crizele de anxietate. O perioadă scurtă de timp, după moartea mamei mele, am luat Calmogen – tratament naturist din plante. Luam seara la culcare și atunci când aveam un atac de panică. Dar în afară de asta, nu am luat nimic.
Pașii pe care trebuia să îi urmez erau simpli doar că nu întotdeuna am găsit motivația și resursele pentru a mă ține de ei. Ce am învățat însă e că vindecarea ține de fiecare în parte și e nevoie de a naibii de multa voință.
1. M-am reapucat să dansez . Să dansez în casă, pe stradă, în mașină . Am început să ascult muzică veselă, antrenantă și refuzam orice melodie care mă putea atrage într-o stare de depresie.
2. M-am lăsat de butonat telefonul. Devenise o obsesie, un automatism să intru pe instagram sau facebook și să dau din deget. Vă e cunoscut gestul? Atunci renunțați. Stând non-stop pe aceste rețele de socializare nu faceți decât să vă comparați viețile cu ale altora care prin ecran par muuult mai frumoase deși nu e deloc așa pentru că oamenii tind să arate numai părțile bune sau să recreeze o imagine ideală a vieții lor care e departe de realitate. Petrecând prea mult timp pe aceste rețele de socializare, pierdeți legătura cu partenerul de viață și cu copiii și nu mai apucați să vă bucurați de timpul petrecut împreună.
3. M-am apucat de sport. La început o dată sau de două ori pe săptămână și am ajuns treptat să fac mișcare în fiecare zi, oricât de puțin. Devenise un soi de medicament. Când simțeam că mă simt rău mă duceam și alergam sau mă urcam pe bicicletă. În momentul în care faci mișcare și simți că obosești, că te doare, corpul tău produce endorfine cunoscute și ca hormonul fericirii. Endorfinele sunt create pentru a înlocui disconfortul fizic cu o stare de bine.
4. M-am reapucat de mici proiecte care îmi sunt dragi. Mie îmi place mult să fac decorațiuni: să lipesc, să decupez, să dau o altă viață obiectelor vechi. Hobbyurile te fac să nu te mai gândești la lucrurile care te stresează, pur și simplu de deconectează. Și mi-am găsit și o altă pasiune : să fac dulciuri pentru copii. Dacă mi se întâmpla să am un atac de panică, mă refugiam în bucătărie. Uite așa am ajuns să gătesc și la 12 noaptea. Mai ales că munca îmi era răsplătită de bucuria copiilor.
5. Am început să ies mai des în oraș. La un restaurant, la film, la stand up comedy orice mă scotea din starea de panică. Găsește ceva care știi că te încântă pe tine. Dacă nu ai cu cine să lași copilul , du-te la un restaurant childfriendly sau plimbă-te prin oraș pe străduțe pe care nu ai fost niciodata. Te va ajuta enorm.
6. Citește o carte. Pur și simplu lasă-te dusă de poveste. Caută o carte pe care să nu o mai poți lasa din mână, un roman. Eu am avut seri când mă culcam la 2 noaptea pentru că nu mă înduram să las cartea jos și faptul că eram atât de prinsă de povestea respectivă, mă făcea să uit problemele cu care mă confruntam. În plus, cititul mă ajuta să am un somn mai bun.
7. Mi-am făcut un pic mai mult timp pentru stat cu prietenii. E foarte important. Socializarea îți aduce o stare de bine, te reîncarcă, nu mai ești singură și prietenii nu te lasă să pici în gândurile tale negre. Ai să vezi că și copilului îi va prinde bine.
8. Am lăsat curățenia pe un plan secund. Pur și simplu mi-am dat seama că degeaba e lună în casă dacă nu am timp suficient să mă joc cu copiii și că oricum în maxim 2 ore, casa va fi din nou plină de jucării. La urma urmei, nu cu asta se ocupă copiii?
9. Am început să redescopăr plăcerea de a mă relaxa dimineața sau seara lângă Alex. Să iau lucrurile mai ușor, să nu mai fiu mereu pe fugă, să stau pur și simplu, să butonăm televizorul sau youtube-ul și să aplicăm zicala : lasă pe mâine ce nu poți face azi. Psihologul meu avea o vorbă care mi-a salvat viața : Așa și dacă nu faci un lucru, ce se întâmplă? Așa e, nu se întâmplă nimic. Așa că mai bine mă bucur de viață.
10. Un ultim pas pe care l-am făcut în drumul meu spre vindecare a fost să să evit oamenii care îmi făceau rău. Oameni care văd viața doar în negru, oameni fară chef de viață, oameni care mă făceau să mă simt mică și lipsită de putere, oameni fară vise, oameni ranchiunoși, hateri.
Să treci peste o depresie nu e un proces ușor și poate lua ani de zile. Eu port mereu cu mine lista asta și când simt că o iau razna, mă întorc la ea. Nu mă dau bătută și lupt în fiecare zi pentru fericirea mea și a copiilor mei.
