Da, am fost în depresie și nu mă sfiesc să recunosc că am trecut printr-o perioadă foarte grea. De unde și când a apărut exact depresia nu aș putea spune cu certitudine, e o stare care evoluează treptat și nu realizezi exact ce se întâmplă cu tine. Simțeam că eram mereu obosită, mereu nemulțumită, simțeam că niciodată nu o să fie bine cu toate că realizam că nimic din jurul meu nu e cu adevărat grav. Ba mai mult decât atât, am avut mereu o mulțime de motive pentru care să fiu fericită. Și cu toate astea , nu reușeam să mă simt împlinită și fericită. De ce am ales să vorbesc despre acest subiect sensibil? Pentru că tot ce am construit pe plan sentimental a fost atât de aproape de a se nărui încât nu aș vrea să treacă și alții prin așa ceva. Sper că prin aceste rânduri să pot deschide ochii unora dintre mămicile aflate în aceeași situație cu mine.
Ce a cauzat depresia?
În primul rând cred au fost problemele legate de job. Având un restaurant și pornind un bussines fără a ști mai nimic legat de acest domeniu, lucrurile nu au fost ușoare. Sunt oameni (angajații) care depind de tine financiar, oameni (clienții) pe care nu îi interesează că tu ești obosit sau ai avut probleme cu furnizorii, oameni (familia) care au nevoie să fii lângă ei.
Apoi au fost stările de oboseală create inevitabil de copii , amândoi fiind încă mici și având nevoie de toată atenția mea. Mi se părea că nu sunt o mamă suficient de bună pentru că nu am mereu timp să le gătesc mâncăruri fancy așa cum făceau multe mămici pe instagram. Că nu am timp să le citesc suficient , că nu mă joc destul , că nu știu să vorbească engleză așa cum fac alți copii și tot felul de gânduri toxice. Nu realizam că cei mici aveau nevoie doar de iubirea mea, să știe că sunt lângă ei oricând ar avea nevoie și că am toată încrederea în ei.
Problemele financiare au fost un alt motiv care mi-a creat anxietate. Noi tot investind și dezvoltând acest restaurant care ne place al naibii de tare și în care credem cu toată ființa noastră fiind proiectul nostru de suflet, nu am avut niciodată suficient de mulți bani cât să ne luăm o pauză binemeritată și care să ne reîncarce bateriile. În plus, devenisem atât de încrencenată în atingerea scopului meu, încât uitam să mă bucur de ce realizasem. Am avut momente când ajungeam acasă și începeam să plâng pentru că simțeam că nu voi reuși, că nu sunt suficient de puternică pentru a ține piept problemelor care apăreau în fiecare zi și voiam să renunț. În toată această perioadă Alex a fost cel care a ținut frâiele și care m-a tras mai departe după el.
Un alt motiv al depresiei mele a fost lipsa timpului pentru hobby-urile mele, pentru sport , pentru relaxare. Mă împărțeam între business, rolul de mamă și cel de soție. Iar când nu mă ocupam de niciuna dintre ele, stăteam într-o stare de oboseală, de sfârșeală și nu mă simțeam capabilă să încep un nou proiect fie el cât de mic. Iar pentru sport nu reușeam să mă mobilizez, simțeam că nu am energie.
În cazul meu a mai fost și lipsei prietenilor care să aibă și ei la rândul lor copii. De multe ori simțeam că nu am cu cine să vorbesc, că nu aveam cu cine să ies și să socializez. Singurele mele ieșiri erau în parc dar cred că mamele vor fi de acord cu mine că e obositor să alergi după copii de la un leagăn la altul și să încerci mereu să împaci copiii care se ceartă de la jucării. De câte ori nu ai visat, în timp ce te plimbai prin parc, la o ieșire cu fetele, undeva la o terasă cu un frappe în mână?
Și ultimul dar poate cel mai important motiv au fost certurile nesfârșite cu Alex, soțul meu. Eram ca într-un cerc vicios . Eram foarte irascibilă și mă deranja orice , mă supărăm foarte ușor la orice critică sau sugestie făcută de Alex , de aici pornea cearta care ceartă mă adâncea și mai tare în depresie. Și nu vă gândiți că motivele erau serioase, dimpotrivă. Erau lucruri mărunte și de multe ori ne certam dar peste o oră nici nu mai știam motivul de la care a pornit.
Depresia e foarte vicleană. Pentru că tu nu ești conștientă de ea și ai senzația că tu ai dreptate, că lumea din jurul tău s-a schimbat și că nimeni nu te înțelege. Când de fapt, dacă stai și analizezi lucrurile la rece realizezi că argumentele tale nu sunt solide sau nu au logică. Că discuția nu trebuia neapărat să se sfârșească în ceartă și că punctul de vedere al celuilalt nu e chiar așa de greșit. În plus, orice argument poate fi combătut civilizat și cu calm.
Pentru mine a fost minunat că l-am avut pe Alex lângă mine, care a căutat să mă înțeleagă, să înțeleagă depresia și care a reușit să se păstreze calm în cele mai multe dintre situații. A mers cu mine la psiholog și a stat după mine să fie sigur că merg pe drumul bun, că fac tot ce îmi stă în putință să mă vindec.
Prin urmare, tătici, fiți voi puternici atunci când noi suntem mai slabe și fiți alături de noi cu o vorbă blândă, cu un gest de încurajare, cu dragoste lipsită de orgolii.
