Majoritatea femeilor iubesc gențile și fac o pasiune pentru ele. La mine treaba stă exact invers, mă enervează că trebuie să port geantă, mi se pare incomod și o grijă în plus : pe unde o pun să nu se murdărească, cum o asortez cu restul outfitului, cum o țin să nu îmi fure din ea și tot așa. Înainte să am copii umblam cu banii ( strict necesari) , cheile și telefonul în buzunar iar când se întâmpla să nu am buzunare, i le pasam lui Alex.
Doar că de când am devenit mămică lucrurile nu mai stau așa simplu. Așa că am început să îmi cumpăr genți. Mari. Din ce în ce mai mari. După cel de-al doilea copil oricum am senzația că mai ok ar fi să îmi iau direct trolerul. Și cu toate astea, mereu ajung să spun că nu ar fi stricat să mai facă ăștia vreo două buzunare în plus la genți.
Momentul plecării de acasă e cu adevărat special : încep să pun lucruri de bun simț cum ar fi un pachet de șervețele uscate sau portofelul ( că, na’, nu mai poți să iei puțini bani cu tine că pe drum sigur îți aminteșți că mai trebuie să cumperi ceva pentru copii) dar stau apoi și mă gândesc la ce presupune să pleci cu un copil de acasă și încep să adaug : șervețele umede, sticla cu apă, plasturi, spray antițânțari, clămițe de păr, ceva de ronțăit pentru că, deși abia au mâncat copiii, când ies afară trebuie obligatoriu să mai ceară ceva de mâncare, dezinfectant, o jucărie ca să nu se plictisească cel mic și să poți să îți vezi liniștită de drum. Doar că cel mic nu e mulțumit cu o singură jucărie și vine și îmi mai trântește în geantă ” o chestie foarte importantă ” fără de care nu poate să plece de acasă.
Și am mai observat un lucru. De când am geantă, îmi car cu mine tot felul de lucruri inutile cu ar fi balsam de buze, cremă de mâini, parfum … Nu cred că le folosesc vreodată, dar dacă tot am geantă, de ce să nu le car? Nu știu cum se face dar geanta mea ajunge să fie un loc în care nu vrei să îți bagi mâna să cauți ceva că ți-e frică. Mi-e frică că bag mâna și scot unghiile pline de plastilină sau de firmituri sau că mă înțep în vreo jucărie.
Când sună telefonul mă iau căldurile înainte să încep să îl caut. Pur și simplu mă enervez și simt presiunea unei probe contra cronometru: oare de data asta reușesc să îl găsesc înainte să se închidă?
Iar când ajung la cumpărături simt din nou aceeași presiune când mă întreabă vânzătoarea dacă am mărunt. Eu știu că am doar că e pe undeva aruncat prin geantă și cu toate că știu că nu am cum să îl găsesc eu insist. Și încep să scot lucrurile din geantă pe tejghea în timp ce simt privirile nevoase și pufniturile celor care așteaptă la coadă până când mă resemnez și încep să trântesc lucrurile înapoi alături de restul primit pe care nu găsesc timp și suficiente brațe să îl pun în portofel. Oare de ce nu ne mai crește măcar un braț atunci când devenim mame?
Da, mă apuc o dată la ceva timp și îmi fac curat în geantă. Foarte convinsă și sigură pe mine, îi anunț pe copii că de acum înainte nu le mai car lucrurile. Doar că minunea ține o zi până când ieșim în parc sau într-o banală călătorie la hypermarket.
Sunt tare curioasă să aflu ce cărați voi în genți și cam ce dimensiune au “bagajele” voastre de oraș.
