De-ale mămiciei

Trucurile mele pentru o diversificare ușoară

copil mic mancand

Când eram la început de drum în ale mămiciei am citit multe despre ce înseamnă diversificare dar cu toate astea mi-ar fi fost mai ușor să am o schemă de diversificare încercată cu succes de alte mămici. Și de aceea m-am gândit să vă las și vouă mai jos ce alimente am introdus eu, când și de ce am ales anumite legume sau fructe și cum le-am gătit. Mai ales că la primul copil am căpătat ceva experiență pe motiv că Iris nu voia să mănânce nimic și diversificarea a fost un chin. Astfel că la al doilea copil, la Matiaș, am fost mai relaxată și lucrurile au decurs mult mai bine.

Dacă ar fi să fac o listă cu ce greșeli de diversificare am făcut, aș începe cu faptul că mereu căutam pe internet cât ar trebui să mănânce copilul la o anumită vârstă și să îmi compar copilul cu ceilalți copii din parc. Abia la al doilea copil am înțeles cu adevărat că fiecare copil se dezvoltă în ritmul lui și, în plus, dacă alăptezi, e foarte posibil că cel mic să refuze mâncarea solidă. Iris a mea a început să mănânce în adevăratul sens al cuvântului abia pe la 1 an și 3-4 luni.

O altă greșeală a fost să îi ascult pe cei care mă sfătuiau că înțărcatul e o soluție atunci când copilul nu mănâncă. Dar din proprie experiență îți spun că înțărcarea bruscă vă fi doar un motiv de stres atât pentru tine cât și pentru copil. Atâta timp cât cel mic ia normal în greutate și îl vezi vioi, activ atunci nu ai de ce să îți faci griji.

Continuând lista greșelilor, la primul copil, am încercat prea mult să fie perfectă ordine și poate nu m-am bucurat suficient de această etapă frumoasă. Copiii au talentul de a da peste lingură, peste farfurie și de a împrăștia toată mâncarea peste tot. Cel mai bine îl îmbraci cu niște haine pe care să le foloseșți doar atunci când mănâncă sau să foloseșți niște bavetele impermeabile. Nu uita să imortalizezi momentele funny , ți se vă face dor de ele.

Eu am început diversificarea la 6 luni și am ales să prepar mâncarea prin fierbere. Asta pentru că la cuptor și la abur ( așa cum recomandă majoritatea pedriatrilor pentru că se păstrează cel mai bine nutriențîi) mi se părea că mâncarea e seacă. Când o făceam așa mai adăugam un pic de lapte sau apă. Iar pe autodiversificare nu am mers, recunosc, pentru că mi-a fost frică. Mi-au fost suficiente două întâmplări cu copii care erau să se înece cu bucățele de mâncare nepasate dintre care unul chiar copilul meu, că să nu merg pe varianta asta.

Eu am respectat regula de a introduce pe rând câte un aliment, ce-i drept nu am așteptat câte 3 zile pentru fiecare mai ales dacă respectivul aliment nu e un alergen așa cum sunt căpșunele de exemplu. Regula celor 3 zile ar trebui respectată pentru că semnele alergiilor nu apar neapărat în aceeași zi.

Schema mea de diversificare

Ziua 1,2,3 Piure cartof și completare lapte matern (prânz)

Ziua 4,5 Piure cartof dulce+pătrunjel și completare lapte matern (prânz) Ziua 6,7 Supă morcov, pătrunjel și completare lapte matern (prânz)

Ziua 8 Piure de dovlecel și completare lapte matern (prânz)

Ziua 9 Supă dovlecel, morcov, pătrunjel, țelină și completare lapte matern (prânz)

Ziua 10 Supă dovlecel, morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras și completare lapte matern (prânz)

Ziua 11 Măr copt (dimineața) / Supă dovlecel, morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras și completare lapte matern (prânz)

Ziua 12 Măr copt (dimineața) / Supă dovlecel, morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras și completare lapte matern (prânz)

Ziua 13 Avocado (dimineața) / Supă dovlecel, morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras și completare lapte matern (prânz)

Ziua 14 Piersică cu cereale (dimineața) / Supă dovlecel, morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras și completare lapte matern (prânz)

Ziua 15 Piersică cu cereale (dimineața) / Supă dovlecel, morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras și completare lapte matern (prânz)/ Avocado (seara)

Ziua 16 Piersică cu banane (dimineața) / Branzică de casă (prânz) și completare lapte matern / Piure de cartof dulce(seara)

Ziua 17 Banană, măr, piersică, cereale (dimineața) / Branzică de casă (prânz) și completare lapte matern/ Piure de cartof dulce (seara)

Ziua 18 Branzică de casă, banană, cereale (dimineața) / Supă de morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras, fasole păstăi galbenă și completare lapte matern (prânz) / seara nu a vrut nimic

Ziua 19 Banană,pară, cereale (dimineața) / Supă de morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras, fasole păstăi galbenă și completare lapte matern (prânz) / Avocado (seara)

Ziua 20 Pară, cereale (dimineața) / Supă de morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras, fasole păstăi galbenă și completare lapte matern (prânz) / Banană (seara)

Ziua 21 Cereale, piersică (dimineața) / Supă de legume și ulei de măsline și completare lapte matern (prânz) / Măr copt (seara)

Ziua 22 Ou (dimineața) / Supă de legume și ulei de măsline și completare lapte matern (prânz) / Măr copt (seara)

Ziua 23 Măr, pară, cereale (dimineața) / Piure de spanac și completare lapte matern (prânz) / seara doar lapte matern

Ziua 24 Iaurt cu cereale (dimineața) / Piure de spanac și completare lapte matern (prânz) / Piersică (seara)

Ziua 25 Iaurt cu cereale (dimineața) / Piure brocoli și completare lapte matern (prânz) / Măr copt cu banană (seara)

Ziua 26 Iaurt, banană, pară (dimineața) / Piure de brocoli și completare lapte matern (prânz) / Avocado(seara)

Ziua 27 Pară, cereale (dimineața) / Trio de borocoli, conopidă, cartof și completare lapte matern (prânz) / Branzică de casă(seara)

Ziua 28 Branzică de casa cu nectarină (dimineața) / Supă de legume cu carne de pui și completare lapte matern (prânz) / Măr copt cu banană(seara)

Ziua 29 Ou cu iaurt (dimineața) / Supă de legume cu carne de pui și completare lapte matern (prânz) / Avocado(seara)

Ziua 30 Iaurt cu biscuite (dimineața) / Supă de legume cu carne de pui și completare lapte matern (prânz) / Mango(seara)

Ziua 31 Mango cu cereale (dimineața) / Supă de legume (prânz) / Iaurt(seara)

Ce am folosit si cum am preparat ?

Brânzica de casă : o jumătate de litru de lapte BIO, pus pe foc, când fierbe se pun 3 linguri de zeamă de lămâie (e mai indicat decât brânza de casă făcută cu calciu lactic)

Iaurt – am folosit Napolact BIO

Ou – eu am început cu ou de prepeliță, câte o jumătate de gălbenuș dar se poate da și ou de găînă, un sfert de gălbenuș

Cereale – am folosit Organix și Babybio cu quinoa

Biscuiți – Organix (important e să fie fără zahăr și fară E-uri)

Fructele – se spală foarte bine, inclusiv bananele. Piersica, nectarina, para eu i le-am dat fără coajă. Se opăresc un pic înainte pentru a fi curățate mai ușor ( adică se scufundă câteva secunde în apa clocotită). Banană îi dădeam mai des cand avea multe scaune pe zi.

Pui – am folosit pui bio

Trucuri pentru o diversificare ușoară

Am ales să prepar mai multă mâncare deodată și să o congelez, să o pun în caserole etichetate că să nu stau în fiecare zi să gătesc. În plus, dacă rămânea altcineva cu cel mic acasă era mult mai ușor iar eu nu eram stresată.

Au fost zile în care am folosit și mâncare la borcan , găsești o mulțime fară e-uri sau zahăr. Mai ales în zilele în care eram mai mult pe drumuri decât acasă.

Nu te stresa dacă cel mic refuză anumite alimente, e foarte posibil să le descopere gustul când mai crește. Iris de exemplu a refuzat întotdeauna spanacul, în timp ce la Matias era mâncarea preferată.

Am încercat mereu să nu aștept că să îl așez la masă când îi este foarte foame pentru că nu avea la fel de multă răbdare să mănânce, devenea mofturos și trăgea spre țiți pentru că știa că e cea mai rapidă variantă. Și, de asemenea, când ne puneam la masă, mă străduiam să nu fie mâncarea prea fierbinte și să am tot ce îmi trebuie la îndemână : lingurițe, farfurii, bavețică, șervețele, apă etc.

Pentru că cei mici sunt foarte curioși și vor să încerce ce fac adulții, îi dădeam mereu la masă o linguriță cu care să învârtă mâncarea în castron astfel încât să nu ceara lingurița cu care îl hrăneam eu.

Tu la ce vârstă ai început diversificarea și cu ce ai început : fructe sau legume?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.