Micul dejun pentru mine trebuie să fie o chestie pe care să o fac cât se poate de repede. Dimineața sunt mereu pe fugă (oare care mămică nu e?) de zici că mă antrenez pentru maraton . În același timp, nu sar niciodată peste această masa și se pare că așa i-am obișnuit și pe copii. Ei când se trezesc prima oară mă întreabă ce le-am pregătit de mâncare. Cel mai simplu mi se pare să pregătesc micul dejun cu o seară înainte. Și este o soluție excelentă atunci când plecați dis de dimineață la drum pentru că le poți da copiilor să mănânce în mășină.
Terci de ovăz : Pun într-o carticioară pe foc aproximativ 300 ml de lapte (poți folosi apă sau lapte vegetal) și când acesta este fierbinte pun ovăz. Cantitatea de ovăz e în funcție de cât de fluid sau nu vrei să fie terciul. Mai poți adăuga oricum pe parcus, e bine să nu pui prea mult de la început pentru că se umflă. A doua zi poți să îl încălzești sau îl poți scoate din frigider cu 10-15 minute înainte să îl mâncați. Eu îl îndulcesc cu miere, sirop de arțar sau magiun de prune. Îl poți decora cu fulgi de cocos, banană, coacăze și orice alt fruct îți place.
Brioșe cu unt de arahide și banane : Amestec într-un bol 2 ouă, 3 banane coapte (pe care le sfărâm cu o furculiță), 100 gr de unt de arahide, 50 gr de unt și 250 ml lapte (opțional poți adăuga și 2 linguri de zahăr). În compoziția asta încorporezi 300 de grame de făină amestecată în prealabil cu un plic de praf de copt. Pui în formele de brioșe (eu le prefer pe cele din silicon) și dai la cuport la 180 de grade timp de 15-20 minute.
Cheesecake la pahar – un mic dejun pe cât de rapid pe atât de gustos. Poți folosi brânză de vaci, cremă de brânză, mascarpone pe care le poți amesteca cu iaurt dacă nu ai suficient. Într-un pahar sfărâmi câțiva biscuiți. Brânzeturile le poți îndulci cu puțină miere sau le poți amesteca cu fructe : banane, fructe de pădure, caise și le dai rapid la blender că să faci compoziția mai fină. Poți pune și câteva stafide sau goji și pui peste biscuiții din pahar. Îmi place să le decorez cu câteva bucățele de fructe sau un strop de dulceață.
Gofre – sunt super simplu de făcut pentru că doar amesteci ingredintele într-un bol. Iar un aparat de gofre îl poți găși ieftin , de pe la 50-60 ron. Cea mai simplă rețetă e din 150 gr făînă, 150 ml lapte, 2 ouă, 50 gr unt (eu prefer să folosesc unt de cocos pentru că îi dă o aromă excelentă) și un praf de sare. Albușurile se băț spumă cu praful de sare (dacă vrei să le îndulcești poți să adaugi 2 linguri de zahăr). Laptele, gălbenușurile și untul topit se amestecă și se toarnă încet peste făînă. Apoi încorporăm încet cu o spatulă și albușurile. Aparatul de gofre se unge cu puțîn unt la început și apoi se toarnă compoziția. Poți să le servești cu miere, sirop de arțar, fructe, nuci sau orice îți place ție. Chiar și în compoziție poți pune ovăz, fulgi de ciocolata, semințe sau nuci. Dacă vrei să le mănânci calde le poți încălzi la prăjitorul de pâine la treapta 1 sau 2.
Mere coapte – Eu pun merele la copt cu tot cu coajă, îmi place că în felul ăsta se păstrează mai cremoase. Scot cotorul și pun merele în tavă pe hârtie de copt pentru 40 de minute. Cu 5 minute înainte să le scot din cuptor, pun bucăți de banană în mijlocul mărului. Când le servesc presar pe ele mix de semințe, scorțisoară și sirop de arțar. Delicios!
Voi ce mâncați dimineața? Poftă bună și dimineți liniștite!