Rețete preferate

Brioșe cu spanac și telemea

briose cu spanac

Seara mi se întâmplă să intru în panică pentru că nu mai știu ce să le dau copiilor la cină. Și atunci încep să răsfoiesc caietul meu cu rețete rapide și, în funcție de ce găsesc prin frigider, mă apuc să încropesc ceva.

Eu nu sunt fan spanac gătit și nici copii mei dar am încercat o rețetă de brioșe cu spanac și telemea de care cei mici au fost super încântați. Nici măcar nu și-au dat seama că sunt cu spanac 🙂

Rețeta de brioșe e o rețetă rapidă de mâncare și poți să îi adaugi ingrediente după preferințe.

Ai nevoie de :

2 ouă

130 g iaurt (un borcan mic)

150 g făină albă

50 ml ulei

150 g telemea (sau altă brânză pe care o ai în casă)

100 g spanac tocat

1 pliculeț de praf de copt

Se amestecă ouăle cu iaurtul și brânza. Dacă folosești telemea nu mai e nevoie să pui sare. Se adaugă uleiul și spanacul tocat (eu am folosit spanac congelat și l-am decongelat înainte de a-l amesteca). Peste acest amestec se adaugă făina și praful de copt. Compoziția obținută se toarnă în forme de brioșe și se pun la cuptorul preîncălzit la 160 grade pentru 30 de minute.

Sunt bune la micul dejun chiar și după ce s-au răcit sau că pachet de școală și merg excelent cu un pahar de iaurt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.